Proteze dentare fixe

Proteze dentare fixe permanente

Înainte de epoca tehnologizării tehnicianul realiza protezele dentare doar în forma mobilă. Odată cu apariţia şi avântul implanturilor dentare a evoluat şi protetica modernă. Astfel pacienţii care rămân fără nici un dinte în gură nu sunt nevoiţi să se resemneze şi să accepte o proteză mobilă cu care nu se vor acomoda prea uşor. Prin apariţia protezelor dentare fixe se oferă o alternativă viabilă lucrărilor dentare standard.

În prezent există două categorii de proteze dentare fixe: supraprotezele şi protezele fixe cimentate.

La supraproteză se folosesc mijloace suplimentare de ancorare (magnet, telescop, capsă, bară aplicate pe 24 implanturi). În acest caz proteza dentară fixă se poate mobiliza pentru igienizare.

Protezele cimentate fixe pe un număr mai mare de implanturi se fac într-o singură operaţie ceea ce presupune că pacientul va pleca în aceeaşi zi cu o dantură nouă, fixă, după ce va urma o serie de proceduri chirurgicale: extracţii dentare, restaurare temporara şi implantare.

De ce să alegem o proteză dentară fixă

Confortul psihic al pacientului este una dintre cele mai importante decizii, în momentul în care acesta a rămas fără niciun dinte. Oricare ar fi alegerea fiecărui pacient (proteza dentară mobilă sau proteza dentară fixă), este obligatoriu ca acesta să ajungă de urgenţă la medicul stomatolog, altfel riscul de pierdere osoasă este mare şi lucrurile se complică. În cazul în care alegem o proteză dentară mobilă trebuie să ţinem cont de avantajele şi dezavantajele acesteia. Perioada de acomodare cu o astfel de proteză poate fi dificilă însă, cu timpul, obişnuinţa va diminua disconfortul de a avea senzaţia că proteza se mişcă sau că poate ieşi. Avantajul real este de natură psihică, pacientul putându-şi continua viaţa normal din punct de vedere social.

Protetica dentară fixă studiază metodele şi tehnicile de protezare cu ajutorul lucrărilor dentare fixe (proteze dentare fixe). Particularitatea care dă numele de proteze dentare fixe este legată de fixarea (cimentarea) lor permanentă.

Protezele dentare fixe pot fi de două feluri:

  • proteze dentare fixe unidentare (coroane dentare individuale);
  • punţi (proteze dentare fixe ce înlocuiesc mai mulţi dinţi lipsă, lucrări ce se sprijină pe cel puţin 2 dinţi stâlpi);
exemplu proteza dentara

Avantajele protezelor dentare fixe:

  • sunt amplasate definitiv la nivelul dinţilor restanţi sau pe implanturi dentare;
  • au un grad sporit de confort;
  • au volum aproximativ egal cu al dinţilor restauraţi;
  • au sprijin parodontal şi/sau osos;
  • integrare morfo-funcţională mult mai bună;
  • cu ajutorul acestor proteze dentare fixe pacientul va avea parte de un aspect natural al dinţilor.

Protezele dentare fixe pot fi realizate din:

  • metal;
  • acrilat;
  • metalo-ceramică total fizionomică;
  • metalo-ceramică semifizionomică;
  • integral ceramică;
  • metalo-compozit semifizionomic;
  • metalo-compozit total fizionomic;
  • proteze dentare fixe din ceramică pe suport de zirconiu.