Implant dentar

Implanturi dentare Q-Med Bucureşti

Ce este implantul dentar?

Implanturile dentare sunt dispozitive metalice pe care medicul le introduce în osul maxilarului, cu scopul de a înlocui unul sau mai mulţi dinţi.

În cavitatea bucală se formează mai multe spaţii edentate (spaţiile goale) datorate pierderii dinţilor. Sunt nenumărate motive pentru care dinţii devin instabili ajungându-se la pierderea lor. Este foarte importantă înlocuirea urgentă a dinţilor lipsă, deoarece funcţiile aparatului dentar pot fi grav afectate. În plus, riscul ca aceştia să se carieze, sau să prezinte afecţiuni parodontale, creşte. Cu cât este mai repede restaurată bresa edentată, cu atât migrarea dinţilor sănătoşi este oprită.

Coroana dentară, puntea dentară şi proteza mobilizabilă sunt lucrări ce se pun peste implantul dentar. Chiar şi aparatele ortodontice se pot ataşa la implanturile dentare pentru a ajuta la alinierea sau îndreptarea dinţilor.

implant dentar gleckner

Rolul implantului dentar

Rolul implantului dentar este de a înlocui cât mai repede şi cât mai corespunzător dinţii lipsă din cavitatea bucală. Masticaţia, estetică şi fonaţia vor fi preluate de implant într-un mod cât mai natural, acesta fiind obiectivul principal.

  • Masticaţia – Funcţia masticatorie trebuie redobândită atunci când se proiectează o lucrare dentară, astfel încât această să fie cât mai apropiată şi cât mai similară cu cea naturală, de dinaintea extracţiilor dentare clasice (pierderea dinţilor).
  • Estetica – Pentru majoritatea pacienţilor, acesta este cel mai important factor; implantul dentar are şi acest rol, acela de a face să arate bine o lucrare, pacienţii putând astfel să zâmbească din nou.
  • Fonaţia – Vorbitul normal şi pronunţarea cuvintelor sunt afectate, fiind pentru pacient incomod şi totodată stânjenitor. Aceste probleme sunt rezolvate datorită restaurării pe implant, funcţionând ca şi dinţii naturali. Post-implant, pacientul se adaptează în câteva zile, reuşind să pronunţe corect şi eligibil cuvintele.

TIPURI IMPLANT DENTAR ÎN CLINICILE Q MED

Implant dentar Alpha Bio

Sistemele de implanturi dentare Alpha Bio sunt printre cele mai folosite în România şi au fost realizate pentru a le oferi pacienţilor o soluţie finală de înlocuire a dinţilor lipsă.

alpha-bio

Mai mult

Implant dentar Megagen AnyRidge

Implantul Megagen AnyRidge este o metodă ce îndeplineşte toate criteriile dorite de pacient, având un design revoluţionar, fiind şi foarte rezistent.

anyridge

Mai mult

Implant dentar Nobel Biocare

Nobel Biocare este un implant dentar de ultimă generaţie, cu caracteristici unice, care oferă beneficii profesionale excepţionale, fiind un implant ideal pentru zonele estetice.

nobel-biocare

Mai mult

Avantajele implantului dentar


Înlocuirea dintelui lipsă în cel mai natural mod posibil este marele avantaj al unui implant dentar. Aceasta se datorează integrării implantului în os printr-un proces numit osteointegrare. Datorită acestui proces, restaurările pe implanturi oferă multiple avantaje comparativ cu lucrările tradiţionale care nu se sprijină pe implanturi.

  • lucrările care se sprijină pe implanturi nu vor exercita presiuni suplimentare asupra nici unui alt element din cavitatea bucală; implantul dentar oferă coroanelor, punţilor sau protezelor mobilizabile un suport independent
  • implanturile dentare elimină necesitatea şlefuirii dinţilor vecini, operaţiune absolut obligatorie dacă bresa edentată (dintele/dinţii lipsă) va fi restaurată cu ajutorul unei punţi dentare. Şlefuirea dinţilor poate duce la pierderea unor cantităţi însemnate de ţesut dentar sănătos şi, uneori, chiar la devitalizarea dinţilor
  • procedura conservă ţesutul osos reducând procesul de resorbţie osoasă care ar avea ca rezultat reducerea dimensiunii verticale a maxilarelor
  • protezele pe implanturi permit pacienţilor o masticaţie mai eficientă şi un vorbit mai clar. Pacienţii se vor obişnui mult mai repede cu o proteză susţinută de implanturi decât cu o proteză totală tradiţională vezi ALL ON 4 / ALL ON 6
  • asigură o estetică deosebită şi o stabilitate foarte bună a lucrărilor, iar adaptarea cu lucrările pe implanturi se face foarte rapid
Batrana aparat dentar mar

Rata de succes a implanturilor dentare depinde de:


  • calitatea şi cantitatea osului alveolar în care se face implantarea – cu cât osul este mai bine reprezentat cu atât rata de succes este mai mare
  • complexitatea cazului protetic – pacienţii tineri şi sănătoşi cu cazuri relativ simple (implant unidentar de exemplu) prezintă o rată de succes mai mare
  • igiena bucală şi respectarea indicaţiilor postoperatorii şi de întreţinere – sunt factori extrem de importanţi iar rata de succes scade enorm dacă aceşti paşi nu sunt respectaţi
  • calitatea medicului practician – este de la sine înţeles că, în cazul medicilor implantologi mai experimentaţi, rata de succes este mai mare vezi ECHIPA MEDICALA

Etapele implantului dentar


Consultaţia clasică (examinarea medicală) – împreună cu examenele complementare (radiografie, tomografie) vor permite stabilirea unui diagnostic şi elaborarea unui plan de tratament corect adaptat cazului clinic şi preferinţelor pacientului

Consultaţia online – pentru persoanele care, din diverse motive, nu pot ajunge la un consult în cabinet, ca o primă etapă, se poate face un deviz estimativ (două variante de plan de tratament) pe baza informaţiilor transmise în format digital (radiografii panoramice, poze, istoric medical); un medic dentist generalist va prelua fiecare caz pe care îl va discuta şi îl va elabora împreună cu medicii specialişti

Stabilirea planului de tratament – În funcţie de complexitatea cazului, la această etapă pot participa medici şi cadre de mai multe specialităţi: medic chirurg implantolog, medic protetician, tehnicianul dentar sau/şi medici de la alte specialităţi (endodont, parodontolog etc).

Anestezierea – se face fie prin anestezie locală, fie prin sedare conştientă (injectarea intravenoasă a unei substanţe calmante, care face posibilă realizarea mai multor tratamente dentare într-o singură şedinţă)

Intervenţii pregătitoare
      a) operaţia de sinus lift – are ca scop creşterea cantităţii de os în zona posterioară a maxilarului superior doar dacă este necesar;
      b) adiţia de os – presupune înlocuirea ţesutului osos pierdut din diverse zone ale organismului cu materiale de adiţie specifice; remodelarea gingivală (sau grefă gingivală) – are ca scop acoperirea zonelor expuse de la baza unui dinte sau implant dentar cu o grefă gingivală

Operaţia propiu-zisă – introducerea implantului dentar în ţesutul osos

Lucrarea provizorie – la finalul operaţiei, se va construi o lucrare provizorie care va înlocui dintele sau dinţii lipsă pe perioada procesului de osteointegrare a implantului (4-6 luni)

Îndepărtarea firelor de sutură – se face după 7 zile de la operaţie

Etapa de osteointegrarea – aşteaptă între 4-6 luni pentru ca celulele osoase să se ataseze pe suprafaţa implantului dentar

Amprenta pentru lucrarea finală şi montarea coroanei dentare – se realizează după 4 sau 6 luni

Îngrijirea post-operatorie – presupune respectarea cu stricteţe a igienei dentare zilnice, periajul profesional şi detartraj la fiecare 6 luni şi vizite regulate la medicul dentist

Clinicile Q Med nu oferă doar servicii de implantologie dentară pentru sectorul 4 ci pun la dispoziţia pacienţilor atât din ţară cât şi din străinătate informaţii cu privire la implantul dentar în Bucureşti. Secţiunea Second Opinion de pe site oferă posibilitatea pacienţilor din orice colţ al lumii să ne transmită statusul dentar pentru o a doua părere, un plan de tratament elaborat de către echipa de medici Q Med pentru fiecare pacient în parte.